Cozonac cu faina 3 in 1, reteta numai buna pentru cei nepriceputi

    Nu ma pricep de fel sa fac cozonac, desi am incercat de cateva ori dar fara un rezultat multumitor. Banuiesc ca de vina au fost retetele folosite, pentru ca astazi am reusit imposibilul cumparand doar o punga de faina, ceva gen 3 in 1, adica aceasta contine drojdie, ou si faina. Eu am adaugat doar lapte, zahar, un strop de ulei si putina crema de ciocolata. Pe punga este trecuta reteta, dar eu n-am respecta-o intocmai, asa ca astazi va fi parte integranta din proiectul #miercureafaracarne.
Cozonac 3 in 1, reteta numai buna pentru cei nepriceputi

Ingrediente:

- 1 kg faina "Faina care creste singura";
- 150 gr zahar;
- 500 ml lapte;
- 100 ml ulei;
- un praf de sare;
- ou pentru ornat;
- 3 linguri crema de ciocolata.

Mod de preparare:

ingredientul minune al cozonacului meu
 Se amesteca intr-un bol faina, zaharul, sarea si se adauga treptat laptele caldut. Se framanta pana se incorporeaza toate ingredientele (pe punga scrie 20 de minute, dar eu n-am framantat decat vreo 10). Se adauga apoi uleiul caldut si se framanta pana se incorporeaza si acesta ( pe punga scrie 30-40 de minute, dar eu am framantat 20 de minute ca deja ma dureau mainile). Se lasa la dospit 40 de minute. 
  Ca umplutura am folosit crema de ciocolata Nutella. Am taiat aluatul in patru bucati si pe fiecare am intins-o pe blat pentru a adauga umplutura de ciocolata. Am rulat fiecare bucata si apoi le-am unit doua cate doua, impletindu-le. Am asezat impletitura in tava, am acoperit-o cu o folie alimentara si am lasat-o la dospit timp de 15 minute. Apoi am uns-o cu putin ou batut, am presarat putin zahar pe deasupra, iar tava am introdus-o in cuptorul incins pentru 40 de minute.  Mi-au iesit doi cozonaci dintr-un kilogram de faina.
   Daca am reusit eu sa fac cozonac inseamna ca poti face si tu!  Incearca!


  De astazi la proiectul "Miercurea fara carne" ni se adauga si Brindusa Aluculesei care a pregatit   Orez cu legume. Daniel iar pregati #salatate in stil grecesc, semn ca deja ii e dor de vacanta.

Etichete: ,