Spaghettini ai limoni

    Nici n-am apucat sa ajung bine acasa si mi s-a facut dor de Italia, asa ca am zis sa-mi pregatesc de mancare ceva specific italian, usor de pregatit si care sa fie fara carne, deoarece am sarit saptamana asta peste "Miercurea fara carne". Cateodata in meniu la restaurant se pierd  combinatii pure ca spaghettele ai limone din cauza ca nu contin cuvinte ca prosciuto, carnati, sunca, etc. Astazi am chef de ceva simplu, un fel de entrĂ©e vegetarian perfect, in stare proaspata si stralucitoare, dar si bogat, robust.
     Am mancat langa Pantheon niste Spaghette Carbonara si m-a surprins culoarea lor galben aprins. Mi-a fost jena sa intreb de ce arata asa si am concluzionat ca-s facute cu sofran. Acum imi dau seama ca m-am inselat,  spaghettele au culoarea asta solara din fabricatie.
 Am plecat la cumparaturi si am cautat paste italiene care sa fie de un galben aprins si am gasit Spaghettini ai limoni della Costiera care scrie ca-s "lavorata a mano".
Ingrediente:
- spaghette ai limone della Costiera;
- o mana de spanac;
- cascaval;
- ulei de masline;
- sare, piper;
- o limeta.

  Am pus la fiert spaghettele in apa si sare si mai ca nu m-a imbatat mirosul de lamaie ce iesea din oala mea. Am fiert totul cat scria pe ambalaj deoarece daca nu le faci al dente mai bine te lasi pagubas. Terciul moale servit de unii drept paste nu are niciun farmec.
Spanacul l-am taiat in suvite, iar cascavalul l-am ras si mai mare si mai mic.
   Am scurs pastele, le-am pus pe farfurie, am presarat cascavalul ras mic, putin ulei amestecand usor si am presarat spanacul proaspat tocat. Am mai presarat pe deasupra cascaval ras mare, am stors limeta peste amestec, am mai stropit cu putin ulei, am rasnit niste piper si am servit imediat.
Sunt excelente mai ales cand le imparti cu familia sau prietenii.


Etichete: